Condamnaţi pe viaţă: Copiii romi din România aflaţi în grija statului

Condamnaţi pe viaţă: Copiii romi din România aflaţi în grija statului

Copiii romi sunt suprareprezentaţi în instituţiile de ocrotire din România. Există un număr de lipsuri în legislaţia şi politicile din România care contribuie la această situaţie, iar lipsa colectării de date dezagregate contribuie la ineficienţa politicilor existente în a adresa acest subiect. Nu există o definiţie juridică a expunerii copilului la situaţii de risc, deşi cazurile care pot conduce la decărea din drepturile părinteşti sunt descrise, după cum lipsesc şi linii directoare metodologice clare pentru evaluarea expunerii la risc a copilului. Diferiţi factori, agravaţi de discriminare şi excluziune socială, contribuie la suprareprezentarea copiilor romi în sistemul de ocrotire instituţională: cei mai întâlniţi sunt legaţi de sărăcie, lipsa locurilor de muncă, condiţii improprii de locuire şi asistenţă medicală precară, mărimea gospodăriei, abandonul copilului în maternităţi şi migraţia. Asistenţa socială preventivă la nivel comunitar este insuficientă în a ajuta familiile rome să depăşească factorii de sărăcie adânc înrădăcinaţi. Familiile rome se confruntă cu probleme în exercitarea dreptului de informare în timpul procedurilor judiciare de protecţie a copilului, lipsa de neutralitate a acestora, indisonibilitatea reprezentării legale. În sistemul de ocrotire instituţională unii copii sunt victime ale abuzurilor fizice, aplicării relelor tratamente sau diverselor forme de discriminare şi se confruntă cu discriminare în accesul la servicii publice în afara instituţiilor de ocrotire. Există o lipsă de programe pentru dezvoltarea şi promovarea identităţii entice pozitive în rândul copiilor romi aflaţi în grija statului, care poate contribui la negarea identităţii etnice de către mulţi copii din sistemul de ocrotire instituţională, respingerea propriilor familii şi dezvoltarea de sentimente negative faţă de romi în general. Mulţi potenţiali părinţi adoptivi refuză să adopte copii romi, iar un număr semnificativ de copii romi aflaţi în grija statului au fost diagnosticaţi ca având dizabilităţi mentale. Copiii romi din sistemul de ocrotire instituţională sunt dezavantajaţi din mai multe motive, inclusive etnia şi statutul de copil instituţionalizat sau statutul de copil cu dizabilităţi şi este foarte puţin probabil să se reîntoarcă în familiile lor biologice. Un număr semnificativ de copii romi îşi petrec întreaga copilărie în grija statului.

Condamnaţi pe viaţă: Copiii romi din România aflaţi în grija statului

donate now

Challenge discrimination, promote equality

be informed

Receive our public announcements Receive our Roma Rights Journal

news portal

The latest Roma Rights news and content online

join us

Become a part of the ERRC's activist network in Europe